Istoria lui Lignano

Memoria Lignano, înainte de data de 15 aprilie 1903, apare în cea mai mare parte scrise în documente de arhiva, ci , mai degrabă de greu marginile și putrenic într-o zonă și de un peisaj care a rămas neschimbată în tăcerea secolului și pe mărjele de interese istorice.Piste unice, hărti vechi, care arată doar ca Lignano fizic, spațial, geografic spațiu gol, spațiu între politic în Republica Venețiana și vechea cetate de Marano, limita de strategic defensiv, teritoriu hegemonie a Serenissima.
 Între '500 si '600, peninsula Lignano apare în desene detaliate ale experților Savi Alle Acque ( judiciar venețiană desemnat pentru a supraveghea pe delicate suflu de laguna, în interesul vital al Republicii venețiane):o serie de cabluri dunosi (8 sau 9) modelate de vânt, care s-a încurcat cu zăbrele de vene și și-a mutat pe canal, plaja de nisip, un rezultat al țesutului vechi al mării,  vântului și a râului Tagliamento. O grosime de pădure din brazii negri, stejari, pungitopo...O mână de case pe o pantă ascendentă din lagună, câteva buimăcit casone, un refugiu al pescarilor și, începând cu jumătatea anului 1500, o biserică...Un fel de “nici un om de teren” pe care a dat un adăpost pentru o mână de pescari,mici fermieri cu malarie în față, vânătorii de la fața locului, crescătorii de cai, acele frumoase cai rasă,care conform tradiției a trăit în  pădurea de pin într-o stare sălbatică , descrise într-o străfulgerare extraordinară a scriitorului Elio Bartolini:”Spre plajă la gura care a însoțit cea mai mare parte a Tagliamento, adăparea de cai sunt în mod clar de apă până în prima frigiditate pentru a reveni la pandă.”
Istoria este scris de asemenea – și mai ales - în numele lui- în sufixul prediale anum – cu siguranță arată existența unui nucleu de viață de pe peninsula deja în vremea romanilor.Un document care face referire la cea de-a cinci-lea, vorbește de o “plajă, care este numită Lignano”, care este deținut de o anumită Lunius.O proprietate nu neapărat legat de teren și de o agricultură, mai degrabă așa cum opina Luciano Basio – interesat de un loc în care produsele de mare și-ar putea oferi
 hinterlandului cu conservarea peștelui, producția garumului ( un sos de pește ) și cea mai mare parte din sare , din moment ce a resurselor economice dă o importanță extraordinară.Calitatea și sălbăticia teritoriului păstrează urme de tradiția populară, care derivă din Lignano Lupignanum:locul înestat de lupi, sau numele Pineda:pădure cherestea.Aceste păduri, care de asemenea au venit de la Carnia cu ghida lungului Tagliamento , cele mai vechi trunchiuri de copac la gura Tagliamento-lui, în cazul în care acestea au fost colectate de catre trabaccolo venețiene, și apoi transportat în rândul largă de Serenissima, insatiabilă devorant din lemn de la toate terenurile.În 1420, în fapt, de asemenea, Lignano venit sub dominația Republicii Venețiane, ce dă feuda pentru mai multe familii de nobili.Doar una dintre aceste , familia Vendramin, Doamna din Latisana descendent al doges, significat atașat numele lui pentru Lignano,  acestea construi probabil în a doua jumătate a anului 1500, biserica Sfânta Zaccaria, chiar în inima satului Pineda.Biserica – care, de asemenea, a marcat în posesia fizică a Vendraminelor în Lignano – a apărut nu atât de mult din puncte de vedere al populației, aproape inconsistente ( 3 “gura” - cămin, case, în 1466, 2 case, 8 persoane din comuniune, și copii, în 1648 ), din cauza oscilante pescari și bătălieri.Portul Lignano, de fapt, a fost strategic important pentru că, de la poarta de acces de către marea Marano, între timp au fost montate ca o cetate, elementul cheie al veneției se pronunță cu privire la Adriatică.Deci, numai de către Marano, uneori numele Lignano apare în paginile care spune povestea în Evul Mediu și timpurile moderne.După o lungă serie de polemiche pentru posesia de Marano, litigiu între Veneția și Imperiul (acolo a fost, de asemenea, construirea unui fort pe vârful din peninsula pentru a apăra portul), Lignano nu a fost returnat la Vendramini, dar a rămas “Pământul lui Dogado”, o parte a armatei din Veneția, în mod direct, administrată de către Consiliul de Zece.În același timp, timpul cădea pe Lignano, lăsând aproape nici o urmă,
fixând doar de schimbarea anotimpurilor.În perioada napoleoniene a fost construit un al doilea fort de a-și apăra de bloccul continental proclamat împotriva Angliei, în 1812.În același timp în jurul stației de control din “portul Lignano” făcea o mică zonă urbană: în 1813 a avut 70 de locuitori, printre care s-au numărat și prezența de Finanțe și un inspector de sănătate.Și totul a fost bine, până în zori de zi din 1900, când pentru Lignano se deschidea pagina decisivă spre ocupația turistică

Luat de la “ Miniguida per eruditi e gaudenti “, furnizat de Luigi De Minicis.